Red Pork

IMG_2602

IMG_2604

Una din cele mai simple rețete asiatice implantate în creier de cel mai înrăit băutor de ceai. Un fel de Inception culinar, că altfel nu-mi explic cum de m-a bântuit ideea până am pus-o în aplicare.

Mi-a rămas și sos Hoisin de la Spring Rolls, iar în drum spre casă, am dat iama într-o carmangerie de cartier de unde am cumpărat cam patru bucăți de cotlet de porc, cu tot cu slănină, determinat să înțeleg ce-a vrut să spună Cosmin lăudând atâta varianta asta de Red Pork cu câteva zile în urmă.

Am tăiat cotletul fâșii pe care le-am rumenit laolaltă cu trei căței de usturoi pisați și niște chillies pe wok-ul încins și am presărat sos de soia când carnea s-a albit. După câteva minute de sfârâit la foc iute, am aruncat o lingură de Hoisin, iar la final am făcut și puțin sos, adăugând o jumătate de cană de apă peste carne și lăsând să scadă lichidul.

A mers de minune garnisit cu niște orez Jasmine….

Declar că e cel mai bun mod de a prepara carnea de porc încercat de mine până-n acest moment. Tya a zis că-i foarte bun, deși sunt sigur că ar fi preferat să lipsească cei aproximativ zece ardei iuți care zăboveau (liniștiți de altfel) prin Wok-ul meu. Home-delivery cu scântei așadar ;-)

IMG_2554

IMG_2557

IMG_2570

IMG_2577

IMG_2582

IMG_2584

IMG_2590

IMG_2596

Related Posts with Thumbnails

9 Responses to “Red Pork”

  1. dush Says:

    pfui…mi-ai facut foame si pofta de carne brusc… rau. si partea proasta e ca in ultima vreme ma bantuie o lene culinara cum n-am vazut inca… oare pot sa-i rezist tentatiei pana diseara?

  2. Emil Tamaș Says:

    Ura! primesc iar notificări la comentarii!

    Dush – cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi vine să mai fac o tură diseară. E de înțeles cu lenea, e vară și mai ales August, toată lumea e letargică, inclusiv eu :-)

  3. biaprundus Says:

    Of, of, si cand te gandesti ca unii ar trebui sa munceasca si nu sa stea sa se uite la poze si sa le curga balele la cat de bine arata.

  4. zana eficientei Says:

    aha, va sa zica nu sunt singura care trag de mine sa gatesc … o sa le arat si colocatarilor mei comentariile astea, ia sa mai puna si ei mana sa isi faca o tartina, o omleta, ceva :)

  5. Emil Tamaș Says:

    …sau măcar o ciorbă la conservă :-)

  6. zana eficientei Says:

    absolut corect! :)

  7. Radu Says:

    Oai de capu’ si de zilele mele. Mor de pofta :) Musai sa fac si eu!!!

  8. caleaceaiului Says:

    Oh, ma bucur ca ti-o placut. Vreau numa sa mentionez ca m-ai pus nr 1 la “cel mai inrait bautor de ceai” pe google, haha :))

  9. Emil Tamaș Says:

    Caleaceaiului :)) Chiar grozav de bun – am mai făcut odată de atunci! Merci de rețetă!

Leave a Reply