Tortiglioni alla Melanzane și-o Crâmpoșie
Thursday, June 23rd, 2011Adică, paste cu vinete la o poveste cu idila lui Mugur Isărescu, Crâmpoșia.
Gândiți-vă cât mi-a fost de foame! Am venit acasă de la servici, am trecut rapid pe la cramă și-am pus mâna orbește pe o cutie de paste. Am zărit și-o vânătă uitată de soartă într-un colț, dar încă proaspătă, fermă. Din disperare, am început să citesc rețeta de pe cutia pastelor cu gândul că voi găsi puțină inspirație. Dintr-o pură coincidență, rețeta de pe cutie era despre paste și vinete! Ura La foamea ce mă cuprinsese, mintea mea a citit doar “bla bla bla bla bla paste, pecorino, vinete, origano, piper, sare”.
Booon!
Am pus la fiert pastele 12 minute, iar între timp am rumenit în ulei de măsline vinetele tăiate rondele și apoi în bucăți mai mici, pe care le-am condimentat cu sare, piper proaspăt măcinat și-un cu cățel de usturoi zdrobit.
Vară vară! Ce ți-aș face de te-aș prinde! 12 minute de chin și foame cruntă până fierb pastele, fiindcă în apartamentul meu sunt cam 32˚.
Nu-i bai, pentru că în congelator zace o Crâmpoșie de Drăgășani, de la Casa Isărescu, strunită de nimeni altul decât de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Fiind prima dată când am băut acest vin, am privit sticla cu scepticism, mai mult din pricina notorietății căpătate cu ajutorul televiziunilor. Avea să fie un vin ori foarte prost ori foarte bun. Spre fericirea mea, a fost excelent, unic și plin de caracter. Nu m-apuc să-i fac analiza acum fiindcă nu mă simt suficient de abil la ora la care scriu aceste rânduri, însă pot să spun clar că e un vin ce-și merită banii, găsibil la un preț absolut corect (25 lei) dar și notorietatea. Cu siguranță îl voi aprofunda în curând, cu ajutorul mai multor sticle, așa :-)
S-au fiert pastele! Le-am stors, aruncat înapoi în oală, am turnat vinetele rumenite peste și-o cană de smântână dulce, după care am piperat și sărat din nou, ca să potrivesc gustul mâncării. Am aruncat peste niște oregano și-o bucată de brânză provolone picantă rasă, fiindcă n-am avut pecorino. Oarecum nu mi-a părut deloc rău de lipsa celui din urmă, fiindcă provolone este mai puțin intens decât pecorino și a lăsat loc de desfășurare aromei vinetelor. Una peste alta, o experiență de repetat și de re-băut deopotrivă.
Hai noroc!















